sâmbătă, 18 octombrie 2014

Care sunt cele 14 drepturi fundamentale ale pacienţilor. COPAC cere includerea lor în legislaţia naţională

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) cere includerea în legislaţia naţională a unui capitol special care să cuprindă toate cele 14 drepturi fundamentale din Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor.

COPAC cere cele 14 drepturi fundamentale din Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor în legislaţia naţională (Imagine: Shutterstock)
COPAC atrage atenţia, cu ocazia Zilei Europene a Drepturilor Pacienţilor (18 aprilie), că în România sunt încălcate frecvent drepturilor pacienţilor.
În prezent, susţine COPAC, aceste încălcări nu sunt pedepsite pentru că legislaţia este stufoasă în unele cazuri, iar în altele nu prevede pedepse.
În plus, actuala legislaţie românească nu cuprinde toate drepturile fundamentale ale pacienţilor recunoscute în Europa, potrivit unui comunicat remis de COPAC, joi, agenţiei MEDIAFAX.

"Am solicitat, încă de anul trecut, ca legislaţia să cuprindă un capitol special destinat drepturilor pacienţilor, care să cuprindă toate cele 14 drepturi fundamentale cuprinse în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor. Revenim cu această solicitare către Ministerul Sănătăţii. Acest lucru ar fi o dovadă de normalitate în sistemul sanitar românesc", a declarat Gheorghe Tache, preşedintele COPAC, citat în comunicat.
Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor cuprinde 14 drepturi fundamentale ale pacienţilor:
  1. dreptul la măsuri preventive
  2. accesibilitate
  3. informare corectă
  4. consimţământul informat
  5. alegere liberă
  6. respectul intimităţii şi confidenţialitate
  7. respect pentru timpul pacientului
  8. respectarea standardelor de calitate
  9. siguranţă
  10. inovaţie
  11. evitarea suferinţei şi durerii care nu sunt justificate
  12. tratamentul personalizat
  13. dreptul de a manifesta nemulţumirea
  14. dreptul de a fi compensat
La rândul său, vicepreşedintele COPAC, Iulian Petre, consideră oportună stabilirea unor pedepse acolo unde se constată încălcarea drepturilor pacienţilor.
"Solicităm şi prevederea unor pedepse acolo unde se constată încălcarea drepturilor pacienţilor si simplificarea procedurilor, astfel încât pacienţii să nu mai fie puşi inutil pe drumuri. Un singur exemplu este necesitatea Legii malpraxisului, care ar permite despăgubirea pacienţilor în cazurile de malpraxis", a declarat Petre.
COPAC a inaugurat, la începutul lunii martie, Telefonul Pacientului, unde cei cărora le-au fost încălcate drepturile de către diverse instituţii sau nu ştiu cui să se adreseze pentru problema lor pot apela gratuit din orice reţea telefonică la numărul 0 800 800 242, zilnic, între 9.00 şi 17.00. Aspectele legate de încălcarea drepturilor sunt înregistrate şi trimise spre soluţionare instituţiilor competente.
La Telefonul Pacientului au fost primite, până acum, 130 de sesizări. Marea majoritate a acestora au fost soluţionate prin lămuriri imediate şi doar cinci dintre sesizări au fost transmise mai departe caselor de asigurări.

sursa: mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.